Categorii
Esti pe: Home » Cele 10 pericole alimentare ale zilelor noastre
Cele 10 pericole alimentare ale zilelor noastre
Articol publicat în
Revista: Nr. 21, Anul III, Iulie 2008
Pagina: 20

   Dieta ideala care poate pune bazele unei sanatati de invidiat se bazeaza pe combinarea echilibrata a 3 principii alimentare: carbohidrati 55%, proteine 15% si lipide sub 30%. De asemenea, un aport de fibre cuprins intre 20-30 grame/zi este considerat a fi suficient pentru a regla tranzitul intestinal si a evita neplaceri de tipul constipatiei cronice.

   Recomandarile dieteticienilor nu sunt insa respectate intotdeauna cu strictetea cu care ar trebui si, datorita modului de viata haotic, dezordonat, stresant si mereu contra cronometru, din ce in ce mai multe persoane "calca stramb" si aleg mancarea de la fast-food, gustarile in graba, chipsurile sau alte produse din categoria junk-food. Rezultatele sunt vizibile: procentul populatiei obeze este in crestere, problemele de sanatate cu componenta metabolica sunt resimtite de un numar crescand de persoane (fie ca e vorba de diabet zaharat de tip II, de dislipidemii severe, de sindroame metabolice sau de boli cardiovasculare). Sunt multe alimentele pe care nutritionistii nu le recomanda, insa unele dintre ele au fost catalogate de acestia drept adevarate dezastre alimentare datorita efectelor nefavorabile pe care le au asupra sanatatii individului. Acestea s-au facut remarcate in principal datorita numarului exagerat de mare de calorii continute, precum si datorita continutului ridicat in grasimi, zahar, sare si aditivi alimentari.

Prajelile de orice fel

   Strict din punct de vedere nutritional, toate alimentele care sunt pregatite prin prajire au potential daunator. Si mai periculoase sunt insa mancarurile de care "ne bucuram" la manifestarile in aer liber (targuri, balciuri, carnavaluri etc.) unde participantii le consuma in cantitati impresionante uneori. Orice se poate praji si servi pe strada, de la banalele si clasicele preparate din carne (de tipul aripioarelor de pui) pana la alune care sunt prajite sub ochii cumparatorilor si apoi sunt glazurate cu caramel. Chiar si prajiturelele de un anumit tip pot fi prajite, mai ales cele cu crema in interior, care isi modifica spectaculos gustul cand intra in contact cu uleiul incins. Mai nou insa, comerciantii au descoperit ca pot praji pana si … cola! Cei care au scos pe piata un astfel de produs au facut un aluat cu aroma de cola, foarte bine prajit si imbibat in ulei, peste care au adaugat din belsug sirop cu aroma de cola, l-au acoperit cu frisca peste care au presarat zahar pudra, scortisoara si au adaugat o cireasa.

   De ce nu sunt bune prajelile?! Nu de mult prezentam intr-un articol din revista noastra cum cartofii pusi la prajit devin cancerigeni, substanta ce rezulta prin prajirea acestora (numita acrilamida) producand cancer la colon. De asemenea, prin prajire multe dintre substantele hranitoare din alimentele naturale (am dat mai sus exemplul alunelor) se distrug. Si acestea sunt doar doua din multele motive pe care le putem da.

Specialitatea casei

   Meniurile restaurantelor abunda in preparate hipercalorice care depasesc cantitatile permise de colesterol sau sare. Majoritatea produselor, chiar si legumele precum rosiile, dovleceii, ceapa si ardeii, sunt prajite excesiv, in scopul de a le spori aroma si gustul. Dupa ce trec prin uleiul de prajeala unele dintre aceste legume ajung sa aiba chiar si 800 de calorii, 58 grame de lipide, 22 grame de grasimi saturate si 15,2 grame de sodiu per portie (o persoana cu o alimentatie echilibrata ar trebui sa consume maxim 6 grame de sodiu/zi pentru a evita complicatiile, cele mai frecvente fiind complicatiile hipertensive).

Inducerea intentionata in eroare

   Piata alimentara este plina de produse nesanatoase care par apetisante si de neinlocuit in dietele echilibrate, doar datorita unor ambalaje atractive, spoturi publicitare si campanii de promovare foarte agresive, menite sa determine consumatorul sa cumpere produsul respectiv. Printre aceste tipuri de alimente se numara mai ales cele destinate copiilor, ei fiind cei mai susceptibili la manipularea prin campaniile publicitare colorate si sunt reprezentate mai ales de gustarile cu fructe, care sunt complet lipsite de continut nutritiv si care, conform specialistilor, nu reprezinta decat bomboane cu forme si arome modificate chimic.

Burgerii - multi, mari, cat mai mari!

   Nutritionistii atrag in nenumarate randuri atentia consumatorilor in legatura cu pericolul reprezenatat de burgeri deoarece acestia contin un numar foarte mare de calorii si abunda in grasimi si colesterol. Burgerii, fie ca sunt hamburgeri, fie ca sunt cheeseburgeri, se regasesc in meniurile tuturor fast-food-urilor, iar in functie de ce alte condimente si ingrediente sunt adaugate in ei, numarul caloriilor difera. De exemplu, exista hamburgeri care au 1420 de calorii, 107 grame de lipide, 45 grame de grasimi saturate si 27,4 grame de sodiu. Un cheeseburger cu 3 felii de branza are 1500 de calorii, 111 grame de lipide, 47 grame de grasimi saturate si 27,6 grame de sodiu.

   Nu doar burgerii sunt pe lista neagra a dieteticienilor, ci si produsele care pleaca de la un simplu hot-dog si la care se pot adauga multe alte ingrediente de genul branza, carne de vita si multe sosuri. Amestecul se prajeste, apoi se pune intr-un aluat special peste care se adauga sunculita, ceapa, oua prajite si sos de chilli.

   Chiar daca specialistii incearca sa avertizeze consumatorii in legatura cu dezavantajele consumului unor astfel de alimente, majoritatea persoanelor sunt constiente de faptul ca au o dieta hipercalorica si nesanatoasa, insa argumentul lor este ca ritmul alert al fiecarei zile ii obliga sa manance in graba si de cele mai multe ori de la primul fast-food care le iese in cale. De aceea, nutritionistii recomanda ca in astfel de situatii persoana in cauza sa incerce sa se abtina de la a comanda astfel de mancaruri si sa aiba grija ca  dieta lor sa nu contina mai mult de 20 de grame de grasimi saturate pe zi (acestea sunt de fapt grasimile de provenienta animala) si maxim 300 mg de colesterol/zi (dar, daca exista deja dislipidemii, consumul trebuie redus la sub 200 mg/zi, caz in care se limiteaza si alimentele de origine animala). Sodiul ar trebui sa fie in jur de 2,3 g/zi (dar daca persoana are deja probleme cardiovasculare, atunci aportul trebuie redus la 1,5 g/zi).

Incantatoarele aperitive

   Servite in orice restaurant sau preparate acasa dupa retete proprii unele aperitive se regasesc si in cosmarurile nutritionistilor. De exemplu, preparatele pe baza de branza, sunca, slanina, ardei iute, carne si paine din faina alba ar trebui evitate de toate persoanele care tin la propria lor sanatate.

Prajituri dulci, dulci

   Specialistii considera ca este greu, daca nu imposibil de gasit o prajitura care sa furnizeze mai putin de 600 de calorii. Afirmatia lor se bazeaza pe lista ingredientelor unor astfel de specialitati culinare: faina alba, caramel sau zahar caramelizat, frisca si ciocolata, iar in functie de sortiment, listei i se mai poate adauga si branza, fructele glazurate, bomboanele, dulceata sau gemurile. Ganditi-va totusi si la saracul pancreas care va trebui sa depuna un efort considerabil ca sa va mentina glicemia la valori normale, producand cantitati suplimentare de insulina. Si ne mai miram de ce cazurile de diabet se inmultesc pe zi ce trece ...

Bauturi ce ameninta orice dieta

   Bauturile hipercalorice, fie ca sunt carbogazoase sau nu, au un element comun: se consuma foarte usor, insa nu potolesc senzatia de sete, ceea ce implica un consum ridicat. In categoria bauturilor intra insa si diverse sortimente de cafea sau cappucino care pot sa aiba chiar si 580 de calorii (din aceasta categorie este exclusa cafeaua amaruie, lipsita complet de zahar sau indulcitori, care contine un numar redus de calorii).

   In ceea ce priveste alcoolul, acesta contine 7 calorii pe gram. De asemenea, alcoolul creste nivelul trigliceridelor din sange, ducand pe termen lung la dezvoltarea hipertensiunii arteriale si a complicatiilor trombotice (afecteaza coagulabilitatea sangelui).

Snackuri si gustari periculoase

   Exista momente cand oamenii sunt tentati sa manance chipsuri, ciocolata sau diverse alte "junk-foods" care le potolesc momentan foamea, dar care pot contine per pachet chiar si jumatate din necesarul caloric zilnic. De aceea, specialistii recomanda ca atunci cand sunteti tentati sa cedati ispitei de a consuma produse neadecvate sa alegeti sa mancati fructe sau gustari dietetice sarace in calorii. Si daca stiti ca veti fi plecati mult timp de acasa pe parcursul unei zi luati cu dv. atunci cand plecati un mic pachet cu o astfel de gustare.

Cina la restaurant

   Meniurile restaurantelor abunda in preparate hipercalorice. Exista feluri de mancare care contin chiar si 1500 de calorii per portie. Lista dezastrelor calorice din restaurante este deschisa de preparate precum macaroane cu branza pregatite la cuptor, cartofi cu branza si multe altele. De aceea este recomandat sa alegeti sa va preparati singuri mancarurile, chiar daca uneori este mai simplu sa mergeti la restaurant.

Portii cat mai mari

   Lanturile de restaurante fast-food nu sunt singurele care au marit considerabil portiile servite, ajungandu-se astazi la meniurile "gigant". Chiar si restaurantele clasice si-au modificat meniurile si au crescut cantitatile de ingrediente din salate sau paste, au marit sandvisurile, baghetele, covrigii sau omletele. Aperitivele, gustarile si deserturile pot sa furnizeze, fiecare portie in parte, chiar si 1000 de calorii. De exemplu, o gustare pregatita din 2 felii de branza, 3 felii de sunca, 2 oua si un carnacior, alaturi de o bagheta din paine alba aduce in organism 730 de calorii si 47 grame de grasimi.

Sfaturile nutritonistilor

   Nutritionistii recomanda neincetat diete sanatoase si promoveaza alimentele cu rol benefic pentru sanatate iar acum, prin intocmirea unei liste cu produse considerate a fi adevarate orori alimentare, spera sa atentioneze consumatorii asupra pericolelor unei diete bazate pe mancaruri nesanatoase. De o importanta cruciala este insa si educatia primita in familie in ceea ce priveste obiceiurile alimentare. Asa ca, dragi cititori, invatati sa gatiti si sa mancati sanatos.

Articol realizat in parteneriat cu www.sfatulmedicului.ro

Redactat de Dr. Frunza Alexandru

Alte articole...

<
  • Papadia revitalizeaza organismul

    Papadia revitalizeaza organismul

  • Mancarimile pielii - 7 remedii pentru vindecarea pruritului

    Mancarimile pielii - 7 remedii pentru vindecarea pruritului

  • Terapia Bowen stimuleaza autovindecarea

    Terapia Bowen stimuleaza autovindecarea

  • Tu cum faci fata stresului? Masuri antistres pentru oameni ocupati

    Tu cum faci fata stresului? Masuri antistres pentru oameni ocupati

  • Infectiile, biorezonanta si tratamentele naturiste

    Infectiile, biorezonanta si tratamentele naturiste

  • Mierea de Manuka - cel mai puternic antibiotic natural

    Mierea de Manuka - cel mai puternic antibiotic natural

  • Stomatita - inflamatia mucoasei cavitatii bucale

    Stomatita - inflamatia mucoasei cavitatii bucale

  • Plantele indiene de la A la Z

    Plantele indiene de la A la Z

  • Cum sa ne fortificam natural organismul

    Cum sa ne fortificam natural organismul

>
www.gandeste-pozitiv.ro/
www.facebook.com/tratamente/app/100265896690345
www.sfm.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro/prodtot.php?prodtota&vc=Bio%20Active%20MC
www.ayurmed.ro

Abonare newsletter

Fii primul care află:
- când apar produse noi
la preţ de producător
- reduceri şi campanii promoţionale
- articole medicale noi
- clinici şi cabinete noi din zona ta
- evenimente noi
- când apare o nouă revistă
Atenţionare.
Opiniile avizate ale medicilor, sfaturile şi informaţiile despre sănătate din cadrul siteului www.revista-tratamente-naturiste.ro au scop informativ şi educaţional şi nu substituie consultul direct şi nici diagnosticul stabilit în urma investigaţiilor şi a analizelor medicale. Cereţi sfatul medicului dv. înainte de a folosi tratamentele descrise.
Copyright
Revista Tratamente naturiste. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui site este strict interzisă fără acordul scris al editurii.
Site realizat de