Categorii
Esti pe: Home » Si vara inima are nevoie de omega-3
Si vara inima are nevoie de omega-3
Articol publicat în
Revista: Nr. 78, Anul VIII
Pagina: 25

   Puţini dintre noi sunt atât de iscusiţi în mânuirea cuvintelor încât să poată descrie exact bucuria venirii verii şi a mult doritei vacanţe! Pentru ca sezonul estival să fie reuşit, sănătatea este o condiţie de neînlăturat. Fiindcă ea este cea dintâi condiţie a fericirii.

   Vara este, prin excelenţă, un sezon al desfătărilor şi al eliberării de rutine şi constrângeri. Cu alte cuvinte, zilele verii îţi dau şansa să te bucuri mai mult de libertate, să fii tu însuţi. Însă fiecare este deplin responsabil de modul în care înţelege această libertate! Pentru unii delectarea estivală înseamnă să piardă nopţi întregi prin cluburile de pe litoral, după cum pentru alţii însemnă să dormiteze o zi întreagă pe şezlong, sub soarele canicular, înconjuraţi de pungi pline cu mâncare hipercalorică. Nu departe se află cei care, deşi fac mişcare continuu, înotând, alergând pe plajă sau practicând sporturi de echipă, parcă nici n-au auzit că există mijloace de protecţie solară. Mai apoi, dar nu prea târziu, deplâng, cu toţii, îmbătrânirea precoce şi degradarea stării generale. Realitatea e că, deşi activităţile deconectante specifice verii şi vremea călduroasă, însorită, au o acţiune binefăcătoare asupra organismului, ele ne pot dăuna la o adică, prin exces.

Pe vreme caniculară inima are de suferit

   Printre feluriţii nutrienţi utilizabili în această perioadă spre a susţine efortul adaptativ al organismului la condiţiile estivale, se numără şi acizii graşi omega-3. Consumul frecvent de ulei de peşte, bogat în omega-3, susţine sănătatea sistemului cardiovascular. Este bine ştiut că, pe vreme caniculară, inima şi sistemul circulator sunt suprasolicitate, având loc un mare număr de accidente vasculare.

   Tot grăsimile omega-3 sunt apreciate pentru efectul lor protector asupra ţesutului cutanat expus la acţiunea megadozelor de ultraviolete, primite involunar în zilele toride. Multă lume nu știe că această supraexpunere la razele fierbinţi ale astrului zilei mai are şi o influenţă nefavorabilă asupra imunităţii generale. Iar acizii grași omega-3 ne sunt prieteni devotaţi, ei singuri anulând o mare parte din consecinţele acţiunii distructive a radiaţiilor UV.

   Conform unor observaţii recente ale unei echipe ştiinţifice din cadrul Universităţii Manchester, grăsimile omega-3 se arată folositoare în prevenirea cancerului cutanat. Tot aceşti nutrienţi, care abundă în uleiul de peşte, s-au dovedit extrem de utili în contrabalansarea efectelor unei diete bogate în grăsimi nocive (prăjeli, uleiuri hidrogenate, carne, lactate grase şi ouă) asupra funcţionării sistemului circulator.

Omega 3 LYSI - capsule

   Omega-3 Lysi este un supliment alimentar excepţional, obţinut dintr-o materie primă de cea mai bună calitate, cu tehnologii de ultimă oră. Omega-3 Lysi este bogat în acizi graşi polinesaturaţi, DHA (acid docosahexaenoic) şi EPA (acid eicosapentaenoic), care joacă un rol important în prevenirea aritmiilor, îmbunătăţirea circulaţiei cardiovasculare, normalizarea valorilor trigliceridelor, hipertensiunii şi a colesterolului și menţinerea sănătăţii articulaţiilor. Omega-3 LYSI are efecte antiinflamatoare, reduce redoarea matinală, menţine sănătatea creierului, combate depresiile şi sindromul deficitului de atenţie cu hiperactivitate.

   Numeroase studii experimentale subliniază că nivelele crescute ale DHA îmbunătăţesc funcţiile creierului, cresc atenţia, vitalitatea și rezistenţa la efort şi reduc riscul depresiilor. Cercetările au stabilit că organismul uman are o mare nevoie de acizi graşi omega-3, care se regăsesc în creier, retină şi în membranele tuturor celulelor, pe care le menţin flexibile și permeabile. Omega-3 DHA şi EPA nu pot fi produşi de către corp. De aceea, ei trebuie suplimentaţi prin dietă sau prin suplimente alimentare de bună calitate, precum Omega-3 LYSI.

   Acizii graşi polinesaturaţi omega-3 pot reduce anumite dermatite, pot ajuta fumătorii împotriva bolii pulmonare obstructive cronice şi pot reduce posibilitatea recidivei în boala Crohn.

Omega-3 LYSI cu aromă de lămâie

   Omega-3 LYSI în formă lichidă are un gust bun, proaspăt și este uşor de administrat şi de asimilat. Produsul abundă în acizi graşi polinesaturaţi DHA şi EPA. Suplimentul are un impact pozitiv asupra funcţionării creierului la persoanele în vârstă și asupra dezvoltării funcţiei cognitive la copii, încă din perioada prenatală, în ultimul trimestru de sarcină, când se definitivează procesul de formare a creierului.

   Calitatea superioară şi gustul bun al suplimentului Omega-3 cu aromă de lămâie dau o valoare deosebită acestui produs. Grăsimile Omega-3 au efect de fluidizare a sângelui, având o utilitate aparte pentru femeile însărcinate, pentru cele care alăptează precum şi pentru pacienţii care utilizează o medicaţie anume în scopul reducerii vâscozităţii sângelui.

   Sezonul estival este momentul optim pentru descoperi secretul vitalităţii, încercând suplimentele islandeze pe bază de ulei de peşte de la LYSI!

Cumpara produsele prezentate la pret de producator si cu livrare gratuita:

- Omega 3 LYSI - capsule

Omega-3 LYSI cu aromă de lămâie

Redactat de Tomi Tohaneanu, redactor la revista Tratamente naturiste

Alte articole...

<
  • Tratarea pielii mainilor cu crema Alexandra

    Tratarea pielii mainilor cu crema Alexandra

  • Spune stop radiatiilor. Protectie, insanatosire si energizare cu Torser

    Spune stop radiatiilor. Protectie, insanatosire si energizare cu Torser

  • Dracila (lemnul galben) combate icterul si litiaza biliara

    Dracila (lemnul galben) combate icterul si litiaza biliara

  • Soia scade colesterolul si trigliceridele

    Soia scade colesterolul si trigliceridele

  • Relatiile personale si stresul. Ce ar trebui sa stim?

    Relatiile personale si stresul. Ce ar trebui sa stim?

  • Circulatia periferica deficitara

    Circulatia periferica deficitara

  • Avitaminoza - suplimente naturale indicate

    Avitaminoza - suplimente naturale indicate

  • Nucul te scapa de durerile reumatice

    Nucul te scapa de durerile reumatice

  • Lombosciatica, scolioza, lordoza si cifoza

    Lombosciatica, scolioza, lordoza si cifoza

>
www.gandeste-pozitiv.ro/
www.facebook.com/tratamente/app/100265896690345
www.sfm.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro/prodtot.php?prodtota&vc=Bio%20Active%20MC
www.ayurmed.ro

Istoricul tău: ce ai vizualizat

Produse recomandate din aceeaşi categorie

Vopsea de par Colour and Care Chocolate Brown 5.35

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Vopsea de par Colour and Care Auburn 4.56

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Vopsea de par Colour and Care Black 1

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Vopsea de par Colour and Care Dark Blond 6

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Vopsea de par Colour and Care Dark Brown 3

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Vopsea de par Colour and Care Dark Copper Brown 3.44

Produs de Hairwonder

60
00
LEI

Abonare newsletter

Fii primul care află:
- când apar produse noi
la preţ de producător
- reduceri şi campanii promoţionale
- articole medicale noi
- clinici şi cabinete noi din zona ta
- evenimente noi
- când apare o nouă revistă
Atenţionare.
Opiniile avizate ale medicilor, sfaturile şi informaţiile despre sănătate din cadrul siteului www.revista-tratamente-naturiste.ro au scop informativ şi educaţional şi nu substituie consultul direct şi nici diagnosticul stabilit în urma investigaţiilor şi a analizelor medicale. Cereţi sfatul medicului dv. înainte de a folosi tratamentele descrise.
Copyright
Revista Tratamente naturiste. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui site este strict interzisă fără acordul scris al editurii.
Site realizat de