Categorii
Esti pe: Home » Viermii din intestine. Extermina-i prin mijloace naturale!
Viermii din intestine. Extermina-i prin mijloace naturale!
Articol publicat în
Revista: Nr. 69, Anul VII, octombrie 2012
Pagina: 14

   De multă vreme se ştie că un consum mare de zahăr şi lapte dulce favorizează dezvoltarea viermilor intestinali. Paraziţii elimină substanţe toxice care pătrund în fluxul sangvin şi, atunci când se găsesc în număr mare, ajung să consume importante cantităţi de substanţe nutritive.

   Simptomele parazitozelor (helmintiaza, teniaza, giardioza etc.) sunt digestive (crampe, diaree, greţuri, flatulenţă) sau generale (prurit, transpiraţii nocturne, cearcăne, apatie, dispoziţie deprimată, subponderalitate, lipsa apetitului alimentar, paloare, rezistenţă fizică redusă).

   Deşi sucurile digestive au capacitatea de a distruge multe tipuri de organisme patogene, viermii paraziţi sunt imuni la acţiunea acestora, întrucât posedă un înveliş protector pe care enzimele digestive nu îl pot dizolva.

   Categoriile principale de paraziţi care pot evolua în interiorul corpului uman sunt viermii (helminţii) şi protozoarele (fiinţe simple, unicelulare). Cel mai des întâlniţi helminţi sunt oxiurul (vierme mic, de maxim 1,5-2 cm), tenia (dobândită prin consumul cărnii de vită sau de porc), ascarizii (limbricii), viermii "cârlig" (Ancylostoma duodenale), schistosoma (care se fixează la nivelul vaselor sangvine ale intestinelor) şi botriocefalul. La rândul lor, protozoarele (precum Cryptosporidium sau binecunoscuta Giardia lamblia), atunci când ajung să se înmulţească în intestine, vor deturna o parte din resursele nutritive ale corpului. În plus, ele pot declanşa mecanisme inflamatorii şi iritaţii la nivelul mucoaselor intestinelor, interferând în mod negativ cu funcţia de absorbţie.

   Să vedem, mai departe, cum putem scăpa de paraziţii mai mari, de helminţi! Remediile vegetale pot acţiona în mod diferit, în ajutorul pe care ni-l oferă pentru eliminarea viermilor intestinali. Unele substanţe active din plante au capacitatea de a distruge larvele paraziţilor localizate în organe, iar altele, pur şi simplu, extermină viermii adulţi aflaţi în intestine.

Cimbrul şi prazul distrug paraziţii intestinali

   Deşi nu pot supravieţui, în forma adultă, decât în mediul intern al gazdei, viermii paraziţi sunt organisme destul de rezistente, inclusiv la acţiunea remediilor antihelmintice. Multe remedii alopate destinate să îi combată au un potenţial toxic crescut faţă de organismul pacientului. Pentru a evita interferenţele cu efecte nedorite, care pot să apară atunci când se folosesc simultan două sau mai multe produse antihelmintice (naturiste sau alopate), va fi cerută opinia medicului.

   Un ajutor preţios, pentru a scăpa de viermi, ni-l pot oferi şi unele alimente precum ananasul, nuca de cocos, alunele, roşiile (consumate pe nemâncate) sau varza. Foarte utile se vor dovedi, de asemenea, prazul şi cimbrul.

   Încă de la începuturile istoriei, asirienii, chinezii sau egiptenii elogiau atât valoarea culinară a prazului, cât şi pe aceea terapeutică. Prazul (Allium porrum) conţine o mulţime de vitamine (A, B1, B2, B6, B9, E şi C), precum şi minerale: fier, calciu, potasiu, fosfor, magneziu şi zinc. Este recomandat în curele de slăbire şi pentru prevenirea dezvoltării ţesutului celulitic. Este un bun diuretic şi laxativ. Alături de seminţele de dovleac şi de rudele sale, ceapa şi usturoiul, prazul se numără printre cele mai apreciate remedii naturale contra viermilor intestinali. De asemenea, el stimulează apetitul, decongestionează sistemul respirator şi tonifică sistemul nervos. În afecţiunile renale, hepatice şi cistite se recomandă decoctul de praz, iar în bronşite sau angine siropul de praz.

   Uleiul volatil de cimbru (Thymus Vulgaris) este antiseptic intestinal, expectorant, carminativ şi vermifug. El este recomandat în bronşită, laringită, cistită cronice, colită, parazitoză intestinală şi infecţii urinare. Posedă calităţi coleretice (stimulează secreţia biliară) şi colagoge (stimulând contracţia vezicii biliare şi evacuarea bilei în intestin). Este stomahic, expectorant şi antispastic intestinal şi al căilor respiratorii. Cimbrul stimulează funcţiile rinichilor şi este antihelmintic. Având o puternică acţiune antiseptică, acţionează şi asupra ficatului, ameliorându-i funcţionarea. Datorită timolului din uleiul volatil, cimbrul înlătură viermii intestinali.

Un antiparazitar eficient şi natural

   Helminon (sub formă de comprimate) conţine extract selecţionat de praz (Allium porrum) şi ulei volatil de cimbru (Thymus vulgaris aetheroleum). Este un produs bogat în săruri de calciu, magneziu şi potasiu, vitamine, proteine şi hidraţi de carbon. Are, în conţinut, substanţe cu eficiente efecte antihelmintice. Este recomandat, în special, în combaterea oxiurilor şi a ascarizilor. Posedă proprietăţi uşor laxative, antiseptice, diuretice şi de calmare a stărilor iritative ale tractului digestiv. Contribuie la detoxifierea organismului. Utilizarea sa asigură suplimentarea dietei cu substanţe bioactive, necesare în eliminarea viermilor intestinali, pentru ameliorarea simptomelor neplăcute în stările iritative ale tractului digestiv (colon iritabil), precum şi pentru evacuarea toxinelor din corp.  

Autor: Dr. farm. chim. Anca Daniela Raiciu, Director Marketing S.C. Hofigal Export-Import S.A.

Redactat de Tomi Tohaneanu, redactor la revista Tratamente naturiste    

Alte articole...

<
  • Vitamina D ne apara de TBC

    Vitamina D ne apara de TBC

  • Afectiunile urechilor tratate cu lumanarile TADE

    Afectiunile urechilor tratate cu lumanarile TADE

  • Enurezisul. Copiii si urinarea involuntara in timpul somnului

    Enurezisul. Copiii si urinarea involuntara in timpul somnului

  • Diverticuloza. Cum prevenim aparitia dilatatiilor in peretele intestinului?

    Diverticuloza. Cum prevenim aparitia dilatatiilor in peretele intestinului?

  • Detoxifierea organismului. O conditie a vindecarii depline

    Detoxifierea organismului. O conditie a vindecarii depline

  • Simptome si boli, cauza sau efect?

    Simptome si boli, cauza sau efect?

  • Parul fragil, pielea uscata si uleiul de argan

    Parul fragil, pielea uscata si uleiul de argan

  • Salcamul calmeaza arsurile la stomac

    Salcamul calmeaza arsurile la stomac

  • Trifoiul limiteaza infectiile, elimina crizele de astm si amelioreaza durerile reumatice

    Trifoiul limiteaza infectiile, elimina crizele de astm si amelioreaza durerile reumatice

>
www.alturl.com/aac3d
www.facebook.com/tratamente/app/100265896690345
www.teatree.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro/prodtot.php?prodtota&vc=Bio%20Active%20MC
www.ayurmed.ro

Abonare newsletter

Fii primul care află:
- când apar produse noi
la preţ de producător
- reduceri şi campanii promoţionale
- articole medicale noi
- clinici şi cabinete noi din zona ta
- evenimente noi
- când apare o nouă revistă
Atenţionare.
Opiniile avizate ale medicilor, sfaturile şi informaţiile despre sănătate din cadrul siteului www.revista-tratamente-naturiste.ro au scop informativ şi educaţional şi nu substituie consultul direct şi nici diagnosticul stabilit în urma investigaţiilor şi a analizelor medicale. Cereţi sfatul medicului dv. înainte de a folosi tratamentele descrise.
Copyright
Revista Tratamente naturiste. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului acestui site este strict interzisă fără acordul scris al editurii.
Site realizat de